VIDEO Cinci morți în accidente rutiere la Botoșani, în doar trei luni. Mărturisire cutremurătoare: ,,Uitați-vă la copiii voștri și gândiți-vă că un șofer băut ar putea să între cu mașina în ei”

Cinci persoane au murit în accidente rutiere pe drumurile din județul Botoșani, în primele trei luni ale acestui an, potrivit unei informări transmisă de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani. Pe drumurile din județ s-au produs 79 de accidente rutiere, în urma cărora au rezultat 9 victime rănite grav și 87 rănite ușor.

Principalele cauze generatoare a accidentelor rutiere au fost viteza excesivă, traversarea neregulamentară și neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept.

În mod constant au fost organizate acțiuni punctuale pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind aplicate zilnic, zeci de sancțiuni contravenționale celor care încalcă regulile de circulație. Peste 6.000 de sancțiuni au fost aplicate, pe raza întregului județ, pentru încălcarea prevederilor legale privind regimul rutier și aproximatv 500 de permise au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce.  Aproximativ 40 dintre permise  au fost reținute pentru conducere sub influența alcoolului”, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.

Mărturisire cutremurătoare a unui șofer de 33 de ani

Pentru a-i ajuta și pe ceilalți să înteleagă și să conștientizeze pericolul la care se expun sau la care îi expun pe ceilalți, în momentul în care sunt iresponsabili în trafic, Alex, un tânăr de 33 de ani, povestește experiența sa, din momentul în care a fost implicat într-un accident rutier. În urmă cu 3 ani, acesta se deplasa cu autoturismul personal, împreună cu soția, copilul de 6 luni și doi prieteni, pe o stradă din județul Botoșani.

Era noapte și afară ploua, iar din sens opus a observat că se îndreaptă un alt autoturism. Când s-a apropiat mai mult, a observat că autoturismul respectiv este pe sensul său de mers (circula pe contrasens) și în încercarea de a-l evita, a tras stânga de volan, însă nu a reușit acest lucru, întrucât și celălalt conducător auto a făcut o manevră bruscă și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul în care se afla Alex, împreună cu familia sa.

Momentele care au urmat sunt  greu de exprimat în cuvinte, fiind catalogate de Alex, drept „clipe de groază”. După impact, acesta s-a trezit, a observat că sângera, iar ceilalți din mașină aveau leziuni și erau încă inconștienți. A simțit o panică puternică, însă a reușit să scoată copilul din autoturism, apoi pe ceilalți pasageri. Copilul nu a suferit nicio leziune, însă ceilalți pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, suferind contuzii și fracturi. Conducătorul auto al celuilalt autoturism, un tânăr de 31 de ani, era singur în autoturism. Acesta a suferit răni grave, iar după câteva ore de la accident a decedat la spital. Rezultatul probelor de sânge recoltate a arătat faptul că avea o alcoolemie de 2, 23 mg/l. Ulterior, Alex a aflat că acesta s-ar fi certat cu un membru de familie și plecase înspre municipiul Botoșani pentru a-și cumpăra țigări. Acest gest l-a costat viața pe tânărul de 31 de ani, iar pe Alex îl putea costa familia.

,,Uitați-vă la copiii voștri și gândiți-vă că un șofer băut ar putea să între cu mașina în ei sau gândiți-vă că voi sunteți în postura șoferului băut și luați viața cuiva…” sunt cuvintele lui Alex adresate celor care încă se gândesc că lor nu li se poate întâmpla și continuă să ignore legislația rutieră.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *