FOTO Trei saci de rafie plini cu țigări de contrabandă, descoperiți de polițiștii de frontieră botoșăneni în portbagajul unei mașini staționate

Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat în zona de competență un autoturism în care se aflau trei saci de rafie plini cu țigarete de contrabandă. Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești au organizat, sâmbătă, o acțiune de combatere a contrabandei cu țigări în zona de competență.

În cadrul acțiunii, pe o stradă lăturalnică din localitatea de frontieră Bobulești – județul Botoșani, polițiștii au observat un autoturism înmatriculat în România, suspect a fi implicat în activitatea de contrabandă.

”La fața locului a fost adus proprietarul autoturismului, care a declarat polițiștilor de frontieră că a vândut mașina unui cetățean moldovean, dar are cheia de rezervă deoarece nu a primit întreaga sumă de bani pentru vânzare. Bărbatul a deschis mașina, iar în portbagajul acesteia, în saci de rafie se afla cantitatea de 1490 pachete de țigări, de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 19.000 lei”, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizarea cercetărilor, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

One thought on “FOTO Trei saci de rafie plini cu țigări de contrabandă, descoperiți de polițiștii de frontieră botoșăneni în portbagajul unei mașini staționate

  1. Au mai prins unul la Trusesti cu 200 de pachete. Cică făcea concurență neloială. Dar pe cei care trec 10.000 de pachete pe noapte nu pot să-i prindă. E si normal să nu poti să-i prinzi, pentru 1000 de euro orice politist inchide ochii o noapte intreagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *