Minciuna l-a băgat după gratii. Bărbat de 33 de ani, dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani

Minciuna l-a băgat după gratii pe un bărbat de 33 de ani, care a fost dus sub escortă, vineri, în Penitenciarul Botoșani. Constantin Bogdan Serafimovici a fost condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare, pentru săvârșirea de infracțiunilor de „participație improprie la fals intelectual” și „mărturie mincinoasă”.
El a fost găsit de polițiști pe raza comunei sucevene Marginea, a fost ridicat și dus sub escortă după gratii.

Bărbatul a dat declarații mincinoase în favoarea lui Tiberius Vatamaniuc, din Sucevița, condamnat și el definitiv în același dosar, dar fugit în străinătate și urmărit general. Serafimovici mai avea la activ termene de supraveghere privind condamnări mai vechi, fapt care a cântărit decisiv în decizia de trimitere la pușcărie.

Tiberius Vatamaniuc a condus o mașină având permisul de conducere anulat în acea perioadă, avariind un gard și plecând de la fața locului. Ulterior, consăteanul său, Bogdan Constantin Serafimovici, a dat declarații cu privire la faptul că el a condus respectiva mașină, nicidecum Vatamaniuc. Polițiștii au aflat totul, iar acum magistrații l-au băgat pe mincinos după gratii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *