Angajații din Prefectura Botoșani intră în grevă. Ce nemulțumiri au

Angajații din Prefectura Botoșani intră în grevă, potrivit unui comunicat al președintelui Sindicatului „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, Cosmin Enescu.  Funcţionarii publici şi personalul contractual din instituţiile prefectului din țară declară grevă generală începând cu data de 10 aprilie 2023.

La această acţiune vor participa 1800 salariaţi prin incetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiei prefectului.

„Solicităm trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat. Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate”, a precizat Enescu.

În prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate.

„Începând cu anul 2017, anul adoptării Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate categoriile de salariați au beneficiat de majorări salariale. Amintim aici cu titlu de exemplu: ANAF (agenții județene și vămi), OCPI, OPC, APIA, AFIR etc., acestea fiind asimilate funcțiilor de stat. Instituția prefectului din instituția numărul 1 a ajuns cenusăreasa administrației publice. Cât să mai suportăm umilința de a fi plătit la nivelul unui muncitor de la o primărie de comună?! În cazul în care revendicările noastre nu vor fi soluționate vom continua greva și a doua zi și a treia zi și a patra zi, până când vor fi soluționate”, susține Enescu.

FOTO & VIDEO Fermierii din Botoșani au ieșit în stradă. „Laptele a ajuns 1,65 lei, la raft e 10 lei. E normal lucrul acesta?”

2 thoughts on “Angajații din Prefectura Botoșani intră în grevă. Ce nemulțumiri au

  1. publicațiile salariile reale ce le intră pe carduri de ordinul miilor de euro ..stau si plimbă hârtiile copuptilor din instituție publică….rusine..

  2. Organigrama umflată cu amante toate nemearitate pile de politicieni fiecare a lăsat cate unu doi au umflat erau 32 angajați, fac un gen birourile de trecători de menta pe salarii uriașe peste 2000 3000 mii de euro..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *