Instanțele din Săveni și Darabani, închise din cauza vremii. Anunțul făcut de judecătorul Mihaela Ungureanu

Judecătoria Săveni, dar și Judecătoria Darabani vor fi închise, joi, din cauza vremii. Cei care urmau să aibă procese la aceste instanțe de judecată vor fi reprogramați. Anunțul a fost făcut de președintele Tribunalului Botoșani, judecătorul Mihaela Ungureanu.

„Datorită condițiilor meteorologice nefavorabile și a blocării drumurilor naționale și județene de pe raza județului Botoșani care fac legătura cu orașul Săveni, vă anunțăm că ședința de judecată de mâine, 06.04.2023, a Judecătoriei Săveni se amână pentru o dată ulterioară ce va fi anunțată din timp pe portalul instanțelor – Judecătoria Săveni cât și pe pagina de facebook a Tribunalului Botoșani. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat”, a precizat Mihaela Ungureanu.

Cod Roșu de vânt și ninsori abundente anunțat pentru județul Botoșani, până joi dimineață, la ora 04.00. Fenomene prognozate: viscol puternic, cu rafale de 75 – 85 km /h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și troienită, vizibilitate redusă, spre zero.

Populația a fost avertizată prin intermediul sistemului RO-ALERT!

Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

-evitați deplasările pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă acest lucru nu este posibil, informați-vă, în prealabil, asupra condițiilor de drum;
-înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.);
-evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
-nu vă adăpostiți și nu treceți prin apropierea copacilor, a stâlpilor, a panourilor publicitare, a construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
-parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
-urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor.

Pentru că temperaturile vor fi destul de scăzute, sfătuim cetățenii să verifice  sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *