FOTO! Șofer pe două cărări, depistat la volan de polițiștii de frontieră botoșăneni: Au chemat un echipaj de la Rutieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au depistat în trafic, un botoşănean care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice, acesta aflându-se în stare avansată de ebrietate.

 În data de 3 aprilie., în jurul orei 19.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani -I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Pomârla, un autoturism, condus de un botoşănean în vârstă de 49 de ani.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana a fost condusă la Spitalul Municipal Dorohoi, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge”,a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *