Accident în municipiul Botoșani provocat de un tânăr de 30 de ani. Cât de beat era șoferul, care fugise de la locul faptei

politie, accident, stiri botosani, oriceAccident, sâmbătă, în municiiu Botoșni provocat de un șofer beat criță. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani, au fost sesizați de către un bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani despre faptul că,  în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Calea Națională a fost acroșat de un vehicul, care a părăsit locul faptei.

În urma activităților operative desfășurate de polițiști, șoferul autoturismul a fost identificat, fiind vorba de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Botoșani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *