FOTO! Dublă sărbătoare pentru jandarmi, sâmbătă: Ziua Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și Ziua Veteranilor Unității,

Ziua de 1 Aprilie are o dublă semnificație pentru jandarmii botoșăneni, respectiv Ziua Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și Ziua Veteranilor Unității.

Prima atestare documentară a Jandarmeriei Române în județul Botoșani este datată la 1 aprilie 1894, când a luat ființă Compania Jandarmi Botoșani, cu un efectiv de 21 de jandarmi.

Ziua Veteranilor Unității se sărbătorește în fiecare an, în scopul consolidării spiritului de corp în cadrul generațiilor de jandarmi și manifestării respectului pentru activitatea profesională a predecesorilor noștri. Deși vremea nu se anunța tocmai favorabilă, am profitat de momentele de acalmie pentru a ne prezenta în fața botoșănenilor și dorohoienilor de toate vârstele cu mijloacele auto și tehnica din dotare, dar și cu câteva exerciții de intervenție, autoapărare și disciplină canină”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.

Ziua de azi se va încheia la ora 20.00 cu o retragere cu torțe de pe platoul din fața Judecătoriei Botoșani, pe Blvd. Mihai Eminescu, în continuare pe Pietonalul Unirii, până în Piața Revoluției.

Luni, pe 3 Aprilie, va fi marcată Ziua Jandarmeriei Române. Actul de naștere al Jandarmeriei ca instituție modernă a fost legea promulgată în anul 1850 de botoșăneanul Grigore Alexandru Ghica, domnitor al Moldovei.

În cei 173 de ani de existență, jandarmii au dovedit că sunt capabili, în pofida vremurilor nu tocmai prielnice uneori, să asigure securitatea și drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

One thought on “FOTO! Dublă sărbătoare pentru jandarmi, sâmbătă: Ziua Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și Ziua Veteranilor Unității,

  1. felcitari … execitiile ar fi bine sa le aplicati si in cazuri reale nu doar asa la poze sa nu va bata borfasii ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *