Mai multe femei din Botoșani racolau clienți, prin anunțuri, pentru relații sexuale contra cost. Polițiștii le-au prins

Polițiștii botoșăneni au dat mai multe amenzi unor botoșănence care își racolau clienții, prin anunțuri, pentru relații sexuale contra cost.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani , au organizat, pe 31 martie, o acțiune, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, fiind vizate în special persoanele de sex feminin ce publică anunțuri publicitare în vederea practicării de raporturi sexuale, contra-cost.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 59 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.500 lei.

În baza anunțurilor publicate, au fost contactate de polițiști și ulterior, a fost stabilită identitatea femeilor. Acestea au fost invitate la sediul poliției, unde a fost luată măsura sancționării față de acestea.

Amenzile au fost date pentru nerespectarea prevederilor art. 2, pct.6 a Legii 61/1991, privind ”atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte”, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

 

2 thoughts on “Mai multe femei din Botoșani racolau clienți, prin anunțuri, pentru relații sexuale contra cost. Polițiștii le-au prins

  1. Puteați sa puneți și niște poze cu fetele, asa devenea și articolul mai interesant… Eventual, puteați sa prezentați și tarifarul…😉

  2. 1. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc.
    sinonime: ademeni angaja recruta
    sursa: https://dexonline.ro/definitie/racola

    E un site cu anunturi pt escorte, te duci, nu ti convine ce vezi/primesti nu te obliga nimeni sa ramai. Site de stiri de mana a doua, clickbait de 2 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *