Cei care plantează flori sau copaci pe spațiile verzi din jurul blocurilor riscă amenzi! Ce autorizație trebuie să ceară

Mulți români se joacă cu focul, mai ales în această perioadă, făcând anumite lucrări în grădinile blocului. Aceștia riscă să fie amendați pentru plantarea de flori, legume, pomi…etc în spațiile verzi de pe lângă blocuri. Al cui este spaţiul verde din jurul blocului, de fapt? Românii nu ştiu, de asta încalcă mereu legea.

Românii care fac curat primăvara și plantează tot felul de plante în grădina din fața blocului încalcă legea. Spatiul verde, grădina din jurul blocului, nu este proprietatea asociației de proprietari, ci a autoritaților publice, adică primariei de sector sau a localității, scrie playtech.ro.

Terenul care se află în proprietatea proprietarilor clădirii, a blocului,  este doar terenul aferent cladirii, adică terenul pe care se află construit blocul inclusiv, dacă există, acel brâu de beton de maximum 80 de cm. aflat la exteriorul clădirii și care este parte din structura clădirii.

Astfel, sarcina cu privire la întreținere și administrarea spațiului verde revine proprietarului adică primariei, care are un buget alcătuit din taxele și impozitele locuitorilor. De asemenea, asociația de proprietari nu are nici o obligație cu privire la întreținerea și administrarea spațiului verde, a grădinii respective.

Astfel, dacă primaria nu își respectă atribuțiile pentru care este plătită de locuitori ar trebui să fie amendată de asociațiile de proprietari.

Pentru a nu fi amendați, românii care locuiesc la bloc și intenționează să își planteze diverse flori lângă bloc sau să își pună gazon au nevoie de o autorizație de la primărie.

Cei care fac lucrări în grădina blocului pot fi pedepsiți

Cei care nu vor proceda conform legii în privința plantării de flori sau gazon în grădina blocului pot fi aspru pedepsiți. Spre exemplu, Consiliul Local din Galați a adoptat în acest sens un regulament care stabilește unele măsuri pentru gospodărirea municipiului. Regulamentul prevede că pe lângă faptul că nu ai voie să distrugi, să faci grătare sau să crești animale, altele decât cele de companie, pentru locuitorii de la bloc devine restrictiv și grădinăritul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *