Instituție din Botoșani lăsată fără personal în urma descinderilor DNA. Șefa Gărzii de Mediu: Nu am fost surprinsă, ci șocată

Cristina Kashyap

O instituție din Botoșani a fost lăsată fără personal în urma descinderilor procurorilor DNA de miercuri. Din întreg personalul a mai rămas doar șefa Gărzii de Mediu, Cristina Kashyap, un angajat care se află în concediu de odihnă și consilierul juridic, aflat în concediu medical. Restul comisarilor Gărzii de Mediu, patru la număr, au fost ridicați pentru audieri.

„Nu am fost surprinsă, ci șocată. Nu știu dacă mi-am revenit încă. Adică vă spun clar că nu mi-am revenit încă de ieri. Este o situație nedorită de oricare dintre noi”, a declarat Cristina Kashyap.

Trei persoane reținute după descinderi

Trei persoane reţinute după descinderile procurorilor Serviciului Teritorial Suceava alk Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în judeţul Botoşani. Toţi cei trei sunt funcţionari publici din instituţiile de mediu, respectiv Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Alte 15 persoane, care au fost ridicate de procurorii DNA şi duse la audieri, au fost plasate sub control judiciar.

Procurorii din Suceava ai DNA au efectuat, miercuri, percheziţii la Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani şi Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad, precum şi câteva primării din județ, dar şi la mai multe firme.

Procurorii fac cercetări pentru infracțiuni de corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – octombrie 2022, în legătură cu modalitatea de efectuare a unor controale la agenți economici și unități administrativ – teritoriale, pe linie de protecție a mediului.

În cursul zilei de 29 martie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 64 locații, situate pe raza județelor Botoșani, Suceava și Iași, din care 21 la sedii ale unor instituții publice, restul la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Percheziţii la mai multe primării din Botoşani. Ce probe caută procurorii DNA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *