![](https://i0.wp.com/www.botosaninews.ro/wp-content/uploads/2021/12/statie-de-incarcare-masini-electrice-300x199.jpg?resize=300%2C199&ssl=1)
Administratorul unui restaurant din Botoșani vrea să facă o stație de încărcare pentru autoturisme electrice, care va fi gratuită timp de 5 ani.
Este vorba de administratorul Restaurantului Dallas din Botoșani, care a solicitat municipalității concesionarea pe o perioadă de 10 ani a unui teren de 26 mp, unde se află două locuri de parcare, pentru a amplasa o stație de încărcare pentru autoturisme electrice.
Aceasta va deservi încărcarea gratuită pentru o perioadă de cinci ani a autoturismelor electrice detinute de clienții restaurantului, dar și de cetățenii din zonă. Proiectul urmează să fie pus spre aprobare în ședința de Consiliu Local.