FOTO Botoșănean prins cu un transport fictiv de lemne

Un botoșănean a fost prins cu un transport fictiv de lemne, iar polițiștii au confiscat valoric peste 50 mc de cherestea și au dat amenzi de 15.000 lei.

Polițiștii au reușit să identifice, marți, un transport fictiv de cherestea în valoare de aproape 50.000 lei, polițiștii dispunând confiscarea valorică a încărcăturii dar și sancționarea contravențională cu amendă în valoare de 15.000 lei.

Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni și un lucrător din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, acționând în cadrul planulului de acțiune pe linie silvică organizat la nivelul Poliției Municipiului Fălticeni au identificat și oprit în trafic ansamblul rutier format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă.

La volanul autoutilitarei a fost legitimat în calitate de conducător un bărbat domiciliat în comun Mihai Eminescu, județul Botoșani.

„Din verificările efectuate în sistemul informatic Sumal 2.0 a reieșit faptul că semiremorca figura înregistrată cu avizul emis pentru un volum de 50,88 mc 3 cherestea tivită molid, având ca destinație, conform datelor înscrise, un depozit din Mălini, jud. Suceava. Verificările suplimentare au scos în evidență faptul că avizul este cu status ”în tranzit”, iar traseul GPS al cod-avizului coincide cu locația unde a fost identificat în trafic ansamblul rutier. Acest cod-aviz având atașate fotografiile ce se încarcă obligatoriu în sistemul informatic suma 2.0, permite vizualizarea pachetelor de cherestea corespunzătoare unui volum de 50 m 3.

În vederea inspectării încărcăturii s-a solicitat conducătorului auto să deschidă semiremorca. Conducătorul auto s-a conformat, constatându-se faptul că în semiremorcă nu se află nicio cantitate din cheresteaua avizată, semiremorca fiind goală în totalitate. Având în vedere cele constatate polițiștii au dispus sancționarea cu amendă în sumă de 15.000 lei a societății emitente a avizului conform art. 19 din Legea 171/2010, iar complementar, în temeiul art. 19 alin. 2 1 din Legea 171/2010, polițiștii au dispus și confiscarea valorică a cantității de 50,88 m 3 cherestea tivită molid, în valoare de 47.064 lei”, au precizat polițiștii suceveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *