Scandal între mai mulți indivizi, la Uvertura Mall Botoșani. Au intervenit polițiștii după ce unul dintre indivizi a scos un cuțit

ambulanta Uvertura Mall BotosaniScandal, miercuri după-amiază, la Uvertura Mall din municipiul Botoșani. Un conflict a izbucnit între mai multi indivizi, iar unul dintre cei implicați a scos cuțitul și i-a amenințat pe ceilalți. Evenimentul a avut loc în jurul orei 17 :00, polițiștii fiind sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în incinta unui complex comercial, din municipiul Botoșani, are loc un conflict între mai multe persoane.

Forțele de ordine care s-au deplasat la fața locului au aplanat conflictul, iar o parte dintre persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției.

Din primele date, se pare ca în timpul conflictului unul dintre cei implicați ar fi avut asupra sa un cuțit, tip briceag, cu care i-ar fi amenințat pe ceilalți, fiind deposedat de acesta, până la sosirea polițiștilor. Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni în urma incidentului. În acest moment se cunoaște identitatea tuturor persoanelor implicate și urmează ca în funcție de cercetări, față de acestea să fie dispuse măsuri legale, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Potrivit sursei citate, în urma intervenției niciunul dintre polițiști nu a fost agresat și nici nu s-a dispus evacuarea centrului comercial.

Individul care a provocat scandalul la Uvertura Mall Botoșani, reținut de polițiști

One thought on “Scandal între mai mulți indivizi, la Uvertura Mall Botoșani. Au intervenit polițiștii după ce unul dintre indivizi a scos un cuțit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *