Bunul simț uitat acasă! Botoșăneni care aruncau ambalaje pe jos, atenționați de polițiștii locali

Pentru unii, ceea ce ar trebui să fie o normalitate reprezintă o adevărată corvoadă. Mai mulți botoșăneni au uitat acasă bunul simț și au fost surprinși de polițiștii locali în timp ce aruncau ambașaje pe jos, prin oraș. Marți, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine publică au desfășurat activități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță pe raza municipiului Botoșani.

Patrula repartizată în Centrul Istoric a atentionat mai multe persoane cu privire la respectarea normelor de gospodărire, înfrumuseţare, păstrare a ordinii şi curăţeniei in localitate potrivit H.C.L. nr. 355/2011, acestea fiind surprinse când intenționau să arunce diverse ambalaje pe jos.

„Au fost constatate fapte contravenționale, fiind încheiat un număr de 3 procese verbale cu amendă în cuantum total de 800 lei, conform prevederilor H.C.L. nr. 355/2011, și două sancțiuni contravenționale potrivit Legii nr. 61/1991”, spun polițiștii locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *