Vânzători ambulanţi de produse second hand şi covoare, amendați în Piața Centrală de polițiștii locali botoșăneni

Mai mulți vânzători ambulanți au fost amendați de polițișii locali, după ce au fost prinși că vindeau marfă în locuri neautorizate.

În intervalul 13 – 20 martie, poliţiştii locali au patrulat în zona PieţeiCentrale, pentru a preveni actele şi faptele de comerţ ilicit, pentru impunerea unui climat de ordine şi responsabilizarea comercianților.

Astfel, au fost legitimatw 97 de persoane, care efectuau acte de comerţ cu produse agricole de sezon în alte locuri decât cele autorizate (parcări, alei) şi îndrumaţi către administraţie pentru alocarea de locuri la mesele libere din piaţă astfel încât actul de comerţ să se realizeze în condiţii civilizate și au fost atenţionati verbal 14 comercianţi, deoarece nu aveau etalat corespunzător aparatul de cântărire a mărfii, respectiv la loc cât mai vizibil în fața cumpărătorului astfel încât să asigure acestuia vizibilitate la zona de afișaj a cântarului dar și la zona în care se așează produsele pentru cântărire.

De asemenea, polițiștii loali au atenţionat verbal 9 comercianţi din Hala de Lactate, deoarece nu aveau echipament de protecţie adecvat (halat şi bonete albe, mănuşi) și au aplicat o sancţiune în cuantum de 100 lei, unui comerciant din Hala de Legume, deoarece a încălcat prevederile Legii nr. 349/2002, fiind depistat în timp ce fuma o ţigaretă în spaţiu public închis, trnsmite printr-un comunicat Poliția Locală.

Porivit sursei citate, în urma acțiunilor au fost aplicate sancţiuni cu amendă în cuantum de 2200 lei potrivit prevederilor HCL nr. 138/2020, unor vânzători ambulanţi de produse second hand şi covoare, care comercializau produse din mers, pe aleea principală din Piaţa Centrală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *