Anchetă a Poliției după ce un botoșănean ar fi depozitat peste 7.000 de kilograme de îngrășământ, direct pe sol, încălcând legislația privind protecția mediului

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea  infracțiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție județean Botoșani.

Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 20 martie 2023, un tânăr, de 34 de ani, din comuna Corni, ar fi depozitat peste 7.000 de kilograme de îngrășământ, direct pe sol, într-un spațiu neacoperit, fără a respecta condițiile prevăzute de lege privind depozitarea acestuia.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

”Recomandăm tuturor cetățenilor să depoziteze îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor doar ambalate și în spații special amenajate, astfel încât să nu constituie un pericol pentru viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală. Nerespectarea acestor obligații constituie infracțiune, conform O.U.G 195 din 2005 privind protecția mediului și se pedepsește cu închisoarea de 1 la 5 ani”, a declarat Nenișcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *