Alimentele cu adaos de făină de greieri apar în supermarketurile din România

În România, încep să apară alimente cu adaos de făină de greier, după ce Comisia Europeană a autorizat consumul de greieri domestici în ianuarie. Greierii pot fi consumați sub formă congelată, uscată sau sub formă de pulbere, iar făina lor poate fi adăugată în diverse produse de panificație, paste, prăjituri sau ciocolată, scrie punctul.ro.

Cu toate acestea, persoanele alergice la arahnide, crustacee și moluște trebuie să citească cu atenție etichetele. Produsele alimentare cu adaos de insecte vor fi vândute în lanțurile populare de reduceri și supermarketuri.

Este important de reținut că, conform reglementărilor UE, prezența făinii de insecte trebuie să fie menționată obligatoriu pe etichetele produselor. ANPC a emis un ordin prin care se stabilesc modalități de informare a consumatorilor cu privire la informațiile privind produsele alimentare care conțin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piață ca alimente noi.

Comercianții sunt obligați să afișeze informația că produsele alimentare sunt sau conțin specii de insecte, lângă standul separat în care acestea sunt prezentate.

Pe etichetele produselor făcute din făină de greieri, numele științifice ale insectelor au prioritate, fiind notate „Acheta domesticus” pentru alimentele pe bază de făină de greieri.

Multe produse cu adaos de insecte vor fi vândute în lanțurile populare de reduceri și supermarketuri.  În prezent, există trei tipuri de insecte pe lista UE de alimente noi:

  • viermele de făină – larve uscate,
  • lăcusta migratoare – congelată, uscată și sub formă de pulbere,
  • greierele de casă – congelat, uscat și pulverizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *