FOTO Incendiu într-o comună din Botoșani! O gospodărie a fost cuprinsă de flăcări

20 martie 2023

Un incendiu a avut loc într-o comună din județul Botoșani, în noaptea de duminică spre luni. Două anexe dintr-o gospodărie din localitatea Viișoara au ars complet în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Alarma a fost dată puțin după miezul nopții, de bătrânul, în vârstă de 88 de ani, care locuia într-una dintre anexe.

La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din Darabani și Viișoara, cu o autospecială cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardeau cele două anexe și exista pericolul de propagare a flăcărilor la casă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproximativ două ore”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia