Anamaria Boca, fata de 15 ani, din județul Botoșani, care a fost dată dispărută, a fost găsită, potrivit unui anunț făcut, duminică, de polițiștii din Botoșani. Ea a fost găsită în București.
„Minora a fost identificată de către polițiști, în municipiul București. Aceasta a fost încredințată Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului București. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care minora a părăsit domiciliul”, precizează polițiștii.
Părinții ei au văzut-o ultima dată pe tânăra din Botoșani duminică, când le-a arătat hainele pe care voia să le poarte la școală următoarea zi. Tatăl ei a mărturisit că înainte să plece, în familia lor nu a existat vreun moment tensionat sau o ceartă care să o împingă să facă acest gest.
Polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, de 15 ani, din comuna Corni a părăsit în mod voluntar domiciliul, in seara zilei de 12 martie a.c., în jurul orei 22:30.
„Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, era apelul polițiștilor.
Mama fetei spunea ar fi plecat cu un bagaj, după ce fratele ei i-a spus că i se pare că stă prea mult la toaleta din curte. Familia și-a dat seama că Ana Maria a dispărut după ce au strigat-o în curte, însă nu a mai răspuns.
”Am sesizat că ar fi plecat cu un bagaj, după ce băiatul a spus că stă prea mult la toaletă. El a crezut că este cu noi în cameră. A ieșit afară să o strige și nu a mai răspuns. Am văzut că fata nu mai este și am sunat la 112. La poliție ne-a explicat dacă a luat lucruri cu ea, iar apoi ne-am dat seama că îi lipsesc haine, ne lipsesc din bani și buletinul ei. Eu presupun că a luat undeva la 200 lei. Cu o zi înainte, sâmbătă, a fost mai abătută, a fost mai mult cu telefonul în mână. Nu ne-am gândit. Ea de fel este mai moale.”, a declarat mama fetei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia