Marșul pentru viață, în trei localități din județul Botoșani. Vezi programul și traseele!

Marșul pentru viață din acest an se vor organiza sâmbătă, 25 martie, în trei orașe din județul Botoșani. Este vorba de municipiile Botoșani și Dorohoi și orașul Ștefănești.

Scopul acțiunii este de a atrage atenţia asupra cauzelor negative ale avorturilor. De altfel, marșul pentru viață reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului.

Iată programul:

Ora 12.00

În orașul Dorohoi, Marșul Pentru Viață va fi organizat de Protopiatul Dorohoi în colaborare cu ATOR Dorohoi și Seminarul din Dorohoi, pe traseul Parcul Cholet – Catedrala Adormirea Maicii Domnului Dorohoi.

În orașul Ștefănești, Marșul Pentru Viață va fi organizat de Parohia Sfântul Gheorghe Ștefănești, pe traseul Biserică – Primărie și retur.

Ora 13.00

În orașul Botoșani, Marșul Pentru Viață va fi organizat de Protopiatul Botoșani în colaborare cu Biroul Pro Vita Pitra Botoșani, pe traseul Biserica Buna Vestire – str. Octav Onicescu – Bulevardul Mihai Eminescu – Pietonalul Unirii – Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva – str. Cuza Vodă – str. Marchian – Bulevardul George Enescu – Maternitatea Botoșani – Biserica Sfânta Treime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *