FOTO! Polițiștii locali au verificat zonele afectate de lucrări de intervenție din municipiul Botoșani. Au fost date amenzi

Polițiștii locali din cadrul Biroului disciplina în construcții au desfășurat, în perioada 6 -10 martie, activități de verificare a zonelor afectate de lucrări de intervenție în regim de urgență.

Astfel, au fost efectuate verificări în mai multe zone ale orașului, fiind constatate aspecte neconforme în strada Grivița (zona Mall), strada Vârnav nr. 1, Aleea Pacea nr. 5, strada Cișmea nr. 9, strada Hatman Arbore nr. 38, strada Bucovina nr. 55A, nr.87, Aleea Școlii nr.2, Aleea Zorilor nr. 3 și a fost dispusă aplicarea a două sancțiuni contravenționale cu amendă, în cuantum total de 2000 lei, informează Poliția Locală Botoșani.

”Regulamentul privind stabilirea condițiilor pentru eliberarea avizelor de intervenție și Acordurilor Administratorului Drumului, urmărirea și recepția lucrărilor de intervenții la rețelele edilitare de utilități publice pe raza municipiului – în zonele cu carosabil sau trotuare cu îmbrăcăminte asfaltică vor fi respectate următoarele reguli: atât în zona carosabilului, cât și a trotuarelor se va efectua în primă fază o refacere provizorie cu macadam și pavele în urma căreia vor trebui asigurate condiții normale de trafic pietonilor și autovehiculelor; în funcție de adâncimea săpăturii, după o perioadă de maxim 10 zile calendaristice, se va proceda la refacerea definitivă a suprafeței dacă condițiile meteorologice permit”, arată Poliția Locală.

În aceeași perioadă, au fost soluționate 14 sesizări adresate structurii de către cetățeni, cu privire la efectuarea unor lucrări de construire. Ca urmare a verificărilor efectuate, a fost dispusă aplicarea unui număr de trei sancțiuni contravenționale cu amendă, în cuantum total de 3000 lei, pentru efectuarea de lucrări de construire fără autorizație de construire.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *