FOTO Bal caritabil la Botoșani pentru susținerea a zece burse școlare pentru elevi

A patra ediție a Balului  Caritabil “Botoșaniul iubește Excelența!”, în cadrul proiectului “Ajută un copil să învețe!”, prin care s-au strâns fonduri pentru susținerea proiectul bursier „Ajută un copil să învețe!”, a devenit un prilej pentru mulți dintre cei prezenți să-și dovedească generozitatea. A fost vorba de susținerea elevilor excelenți, cu rezultate excepționale la olimpiadele și/sau la concursurile naționale și internaționale, dar cu o situație materială ce le-ar putea afecta, pe viitor, performanța școlară.

„Botoșaniul iubește excelența!” este, începând cu anul 2017, un eveniment caritabil de înaltă ținută, o dovadă de generozitate într-un cadru distins și elegant, având loc și în acest an la Sala Luceafărul a Popasului Cucorăni, în prezența Guvernatorului Districtului Rotary 2241 România și Republica Moldova, Florin Mărginean, împreună cu colegi din Suceava, Fălticeni și Tg. Neamț.

Printre participanții la balul caritabil s-au numărat medici, profesori, personalități ale comunității botoșănene, oameni de afaceri, profesioniști din administrația publică și liber profesioniști, întreprinzători, oameni de bine, iar cei ce nu au reușit să ajungă au contribuit cu sume la finanțarea fondului bursier. Tinerii de la Interact Club Botosani au fost și în acest an la înălțime, asigurând buna desfășurare a momentelor cheie ale serii, în ținute oferite de Casa Giulia și Dovani, de la primirea invitaților la gestionarea tombolei, cu vivacitatea și optimismul specific generației, la reușita evenimentului concurând și interpreta Georgiana Nistor acompaniată de Mirel Manea Orchestra.

„Astfel, generozitatea participanților și sponsorilor evenimentului a făcut ca anul școlar viitor, programul bursier Rotary să poată susține un număr de 10 burse școlare. Vom da astfel speranțe și vom construi aripi tinerilor din liceele botoșănene, care acum se regăsesc deja printre creatorii zilei de mâine: artiști, matematicieni, ingineri, IT-iști, lingviști sau juriști – ei vor fi cei care vor creiona viitorul, unul mai bun. În cei 9 ani de acordare a burselor Prof. Dr. Constantin Manolache, 38 de elevi au beneficiat de burse individuale a 6.000 lei, numărul dosarelor depuse pentru obținerea sprijinului financiar crescând de la an la an. De asemenea, Rotarienii prezenți la eveniment au aniversat, în compania celorlalti participanți, 20 de ani de implicare in comunitatea botoșăneană, confirmând astfel apetitul pentru proiecte sociale, de interes public, sprijinirea performanței și excelenței, contribuind pe termen lung la dezvoltarea Botoșaniului”, susțin cei de la Rotary Club.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *