Flavius Stoican, dezamăgit după ce FC Botoșani s-a împiedicat de ultima clasată CS Mioveni: „Nu vreau să picăm din punct de vedere emoțional”

Lui Flavius Stoican nu i-a picat bine rezultatul de egalitate obținut de FC Botoșani în fața lui CS Mioveni, 1-1.

FC Botoșani a obținut numai o remiză în ultimul meci din sezonul regulat, 1-1 cu ultima clasată CS Mioveni. Rezultatul este cu atât mai dureros pentru gruparea lui Valeriu Iftime cu cât meciul s-a disputat pe teren propriu.

Antrenorul botășănenilor, Flavius Stoican, recunoaște că și-a dorit mult victoria în acest joc, dar spune că elevii lui vor avea timp în play-out să își demonstreze valoarea. Singurul aspect de care se teme tehnicianul moldovenilor este ca jucătorii săi să nu se prăbușească din punct de vedere psihic.

Flavius Stoican a recunoscut că este dezamăgit de rezultatul obținut de FC Botoșani pe teren propriu în fața „lanternei roșii” din Superliga.

Tehnicianul echipei moldovene a explicat și că Patache și Șeroni nu au reușit să își găsească ritmul potrivit deoarece au avut probleme medicale și, astfel, s-au antrenat foarte puțin înaintea partidei cu CS Mioveni.

„Păcat, am avut o primă repriză destul de bună. Apoi, a fost o timorare, o teamă de rezultat. Puteam să obținem o victorie importantă. Trebuie să fim calmi, să ne ridicăm, pentru că începem un nou campionat de foc. Sunt dezamăgit din cauza rezultatului, chiar dacă am ratat ocazii. Nu vreau să picăm din punct de vedere emoțional, al atitudinii, pentru că suntem o echipă care joacă fotbal și își creează ocazii. Și Patache și Șeroni au făcut antrenamente doar în ultimele zile. S-a văzut lipsa de ritm”, a declarat Flavius Stoican, după FC Botoșani – CS Mioveni 1-1.

Atât FC Botoșani, cât și CS Mioveni, vor evolua în play-off-ul Superligii, urmând să se lupte pentru evitarea retrogradării, potrivit ProSport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *