Doi botoșăneni morți după ce casele le-au luat foc. Avertismentele transmise de pompieri

În luna februarie, pe raza județului Botoșani s-au produs 35 de incendii, cu 64% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.  Cele mai grave evenimente s-au înregistrat în localitățile Miorcani și Vârfu Câmpului, acolo unde un bărbat de 84 de ani și o femeie de 70 de ani, și-au pierdut viața, după ce casele în care locuiau au luat foc de la soba încinsă, respectiv jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Pompierii au constatat că cele mai frecvente cauze stabilite pentru incendiile produse în luna februarie sunt: coș de fum defect/ necurățat de funingine sau neprotejat termic, instalații/ aparate/echipamente electrice defecte și jar/scântei, mijloace de încălzire defecte/nesupravegheate,

Luna trecută, pe raza județului Botoșani nu s-au înregistrat incendii de vegetație uscată, spre deosebire de anul trecut, când în februarie s-au produs 58 de astfel de evenimente.

Mai bine de jumătate dintre incendii au fost stinse în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Majoritatea evenimentelor cu foc s-au produs în mediul rural, la gospodăriile cetățenești.

O analiză privind situaţia incendiilor produse pe teritoriul judeţului Botoşani arată că cele mai multe evenimente au fost înregistrate în municipiul Botoșani (cinci incendii), Ștefănești și Flămânzi (câte patru incendii), Dorohoi (trei incendii), Corni și Curtești (câte două incendii).

 

Pentru evitarea situațiilor în care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a sistemelor de încălzire, astfel:

 

§ coșurile de fum:

– verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– tencuiți şi văruiți părtea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.

 

§ sobe:

– nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– nu puneți hainele la uscat, pe sobă;

– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;

– amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.

 

§ instalația electrică/ surse de încălzire electrice:

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de current;

– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;

– amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede;

– nu amplasați aparatele electrice de încălzire în apropierea materialelor combustibile sau a corpurilor de mobilier;

– nu folosiţi aparate electrice de încălzire cu defecțiuni sau improvizații;

– nu adormiți cu aparatele electrice de încălzire în funcțiune;

– nu amplasați materiale combustibile la mai puțin de un metru față de mijloacele de încălzire;

– opriți funcționarea mijloacelor de încălzire atunci când părăsiți locuința.

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de gaze trebuie deschise toate uşile şi ferestrele, nu trebuie aprinsă nicio sursă de foc, nu trebuie folosite întrerupătoarele sau aparatele electrice.

Nu lăsați copiii singuri acasă, nesupravegheați sau blocați, cu surse de aprindere, sobe, plite și aparate electrice în funcțiune.

Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *