Polițiștii au suspendat activitatea unui operator economic din Botoșani, în urma unui control

botosani. Polițiștii botoșăneni au dat amenzi și au suspendat activitatea unui operator economic, în ura unor controale. La data de 9 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit, în zona Pieței Agroalimentare din Bucecea, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane, au fost controlate 11 unități comerciale și peste 30 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei și au fost confiscați aproximativ 500 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Totodată, față de unul dintre operatorii economici a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a încălcării, în mod repetat, a prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat electronice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *