Zeci de mașini controlate de polițiștii locali, la Botoșani. Mai mulți șoferi au fost amendați

Zeci de mașini au fost controlate de polițiștii locali, marți, la Botoșani. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe drumuri publice au întreprins activități pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, prin identificarea autovehiculelor oprite/staționate în intersecții, pe trecerile de pietoni și a celor cu masa mai mare de 3,5 tone care nu dețineau autorizație de liberă trecere.

Astfel, au fost verificate 48 de autovehicule de transport persoane sau marfă, fiind aplicat un număr de 19 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 3.730 lei potrivit prevederilor H.C.L. nr. 292/2017, conducătorilor auto care nu dețineau autorizația de „Liberă trecere”.

„Conform art. 2 alin.(3) din H.C.L. nr. 292/2017, Autovehiculele destinate transportului de persoane şi a bagajelor acestora, având cel puţin 17 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, cu excepţia celor care efectuează transport local autorizat de călători, mărfuri şi bunuri a căror masă maximă autorizată este mai mare de 3,5 tone, vehiculele care execută transport de mărfuri periculoase şi tractoarele de orice tip, pot circula pe arterele rutiere ale municipiului, numai pe baza autorizaţiei de acces liber pentru autovehicul eliberată de Primăria Municipiului Botoşani şi în condiţiile respectării traseelor aprobate, cu achitarea, pentru a cel puţin 30 de zile, a taxei de autorizare. Acțiunile de acest tip vor continua pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențional”, precizează Poliția Locală.

One thought on “Zeci de mașini controlate de polițiștii locali, la Botoșani. Mai mulți șoferi au fost amendați

  1. Domnule primar sau intensificat datorita slabei prezente in teren si a controlului , excrementele de caini in mai toate zonele orasului !
    Politia comunitara trebuie sa verifice pe cei care plimba cateii daca au asupra lor cele necesare in acest scop !
    E CORECT SAU PEIRDETI VOTURI?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *