Clipe emoționante pentru o profesoară din Botoșani, alături de foste eleve ale sale. „Vă mulțumesc din inimă pentru că ați crezut în mine”

S-au scurs clipe emoționante pentru o profesoară din Botoșani, dar și două dintre fostele sale eleve, care s-au întâlnit, săptămâna trecută, la Jandarmeria Botoșani, în cadrul activității ,,O Altfel de Zi la Jandarmeria Botoșani”.

Ioana, studentă în anul IV la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București și Gabriela, elevă a Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni s-au revăzut, după terminarea liceului, cu doamna Cristina Zvanciuc, profesoară de limba română la Colegiul Național ,,A.T.Laurian” Botoșani.

,,Doamna profesoară, vă sunt pe deplin recunoscatoare și vă mulțumesc din inimă pentru că ați crezut în mine și în visurile mele, pentru că mi-ați oferit sprijin, îndrumare și înțelegere de-a lungul perioadei de pregătire pentru admiterea la Academia de Politie. O parte din ce sunt astăzi vi se datorează.” a precizat Ioana.

La rândul ei, Gabriela a avut doar cuvinte de apreciere.

,,O profesoară foarte dedicată profesiei, care știe să ajungă la sufletul elevilor. O doamnă distinsă, deschisă și care abordează subiecte ce atrag interesul elevilor. O doamnă profesoară care a modelat multe generații de elevi și a știut să maximizeze potențialul celor în fața cărora se prezenta la ore, cu zâmbetul pe buze.”, a spus tânăra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *