FOTO! 18 autovehicule de transport marfă și transport persoane blocate de polițiștii locali botoșăneni. Erau parcate printre blocuri

Amenzi și mai multe autovehicule de ransport marfă și persoane blocate, după ce erau parcate printre blocuri. Luni, 6 martie, în intervalul orar 03.00- 13.00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe drumuri publice, au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care au parcat autovehiculele de transport marfă și transport persoane pe spațiile dintre blocuri, în parcările publice de pe domeniul public sau privat al municipiului, dar și pentru descurajarea opririi/staționării autovehiculelor în stațiile de transport public local și stațiile de taxi.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Locală Botoșani pentru parcarea autovehiculelor de transport marfă și transport persoane în parcările publice, a fost aplicat un număr de 18 sancțiuni contravenționale.

Astfel, în 18 situații a fost dispusă și măsura complementară a blocării roților autovehiculelor și aplicate 15 sancțiuni contravenționale cu amenda în cuantum total de 2.800 lei.

În ceea ce privește oprirea/staționarea autovehiculelor în stațiile de transport public local și stațiile de taxi, polițiștii locali au aplicat un număr de 21
sancțiuni contravenționale, din care 11 sancțiuni cu amendă în cuantum total de 4.150 lei. Acțiunile de acest tip vor continua pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională, transmite Poliția Locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *