Zeci de amenzi date de polițiști în orașele Săveni, Bucecea și Ștefănești, în weekend

Zeci de amenzi  au fost date în weekend de polițiști în orașele Săveni, Bucecea și Ștefănești. Sâmbătă, 4 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea infracționalității stradale și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 67 de persoane și au fost controlate aproximativ 50 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.000 de lei.

Totodată, polițiștii au reținut patru permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 62 de persoane și verificate peste 50 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 40 de persoane și au fost controlate 23 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.

Dintre acestea, 5 sancțiuni, în valoare de peste 3.000 de lei, au fost aplicate pentu nerespectarea Legii 61 din 1991 privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică, transmite printr-u comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *