Noi vouchere pentru români. Cine sunt persoanele care vor primi cei 4.000 de lei oferiți de Guvern

Românii ar putea primi noi vouchere de ajutoare în valoare de 4.000 de lei de la Guvernul României. Anunțul a fost făcut de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. Voucherele, care ar putea fi primite de la stat de trei categorii de români, ar putea fi folosite pentru renovarea casei sau schimbarea unor electrocasnice: frigiderele, aragazul, mașina de spălat.  Aproximativ 220.000 de români ar putea primi acest sprijin. Banii vor merge către familiile cu peste cinci copii, românii care nu pot munci sau persoanele vârstnice, care trăiesc fără niciun sprijin.

Avem un pachet de servicii pe care îl oferim pentru trei categorii de beneficiari: familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei, dar şi persoanele cu dizabilități.  Este vorba de un pachet de servicii sociale care include și componenta aceasta de reparare a locuințelor, în special locuințele sociale care sunt proprietatea unităților administrativ-teritoriale, dar și proprietatea acestor categorii de beneficiari pe care le-am menționat.  Valoarea acestui voucher este de 4.000 lei pentru repararea locuințelor și, în plus, mai pot beneficia și de voucher pentru electrocasnice, pentru ceea ce înseamnă reintegrare socială, tot în valoarea de 4.000 lei. Avem o țintă de 220.000 de beneficiari pe care o avem stabilită conform programului operațional”, a anunţat ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloş.

Întrebat când ar putea ajunge banii efectiv la români, oficialul a dat ca termen trimestrul al doilea al acestui an.

Sursa: jurnalul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *