Ministrul Agriculturii, revoltat când a văzut cu cât este vândută ceapa în piața Botoșani. „Eu înţeleg că ei trebuie să câştige, dar toţi să ne gândim şi la buzunarul celor care cumpără produsele”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a mers, în timpul vizitei sale de la Botoșani, joi, și a discutat cu producătorii din piață. El susține că preţul este prea ridicat la ceapă. Ministrul Daea a spus că nu este vorba de o criză a acestui produs, ci de un reflex nepotrivit pe piaţă.

„Eu am fost azi dimineaţă în piaţă. Am cumpărat ceapă verde la Iaşi, ceapă uscată am luat ieri de la Botoşani. Şi le-am spus producătorilor că nu e în regulă să dai cu 7 lei kilogramul de ceapă, doar pentru că există un preţ mare pe piaţa internaţională. M-am uitat la fermieri, eu înţeleg că ei trebuie să câştige, dar toţi să ne gândim şi la buzunarul celor care cumpără produsele. Nu este o criză, ci o atitudine temporară pe care au luat-o cei ce vând acest produs. Sper să se liniştească”, a declarat ministrul Petre Daea.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a ajuns, joi, la Botoșani. Acesta s-a întâlnit cu primarii și fermierii, din județ, dar și cu oficialitățile județului și parlamentari.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *