Un tânăr din Botoşani l-a înjunghiat în abdomen pe un consătean de-al său. Şi-a aflat pedeapsa

Un tânăr de 24 de ani din județul Botoșani va sta cinci ani după gratii pentru tentativă de omor, după ce şi-a atacat cu cuţitul un consătean. Botoșăneanul Iulian Cosmin Pavel a fost condamnat, vineri, definitiv de Curtea de Apel Suceava la cinci ani de închisoare, după ce iniţial Tribunalul Botoșani îl condamnase la şapte ani de puşcărie.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în seara de 16 mai 2017, în timp ce se afla la o stână din extravilanul comunei Lunca, pe fondul unui conflict spontan, a lovit cu un cuţit în zona abdominală un consătean, cauzându-i acestuia leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.

Solutia pe scurt:

Admite apelul declarat de inculpatul Pavel Iulian Cosmin împotriva sentinţei penale nr. 61 din data 12 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 1524/40/2021, desfiinţează sentinţa atacată, în parte, şi, rejudecând: Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Pavel Iulian Cosmin de instanţa de fond în pedepsele componente, înlătură sporul aplicat şi: Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Pavel Iulian Cosmin prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal, de la 7 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

În baza art. 97 alin. 1 Cod penal dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 835 din 5 iulie 2018 a Judecătoriei Botoşani definitivă prin neapelare la data de 23.07.2018. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 1 lună şi 10 zile( o treime din pedeapsa de 4 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 835 din 5 iulie 2018 a Judecătoriei Botoşani), inculpatul având de executat pedeapsa de 5 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuieli judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 235,5 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată, azi, 03.03.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.405 alin.1 teza finală Cod procedură penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *