Apare o nouă rovinietă. Care sunt tipurile de mașini ce vor avea tarif mai mare

Ministerul Transporturilor a anunțat că propunerea privind implementarea Scenariului Alternativ Preferat intră în dezbatere publică din 2 martie. Aplicarea unei noi roviniete intră în subiectele de interes.

În România se va aplica o nouă rovinietă și va fi introdusă clasificarea EURO pentru toate vehiculele, a transmis Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Scenariul Alternativ Preferat cuprinde patru componente principale, una dintre ele fiind noua rovinietă, alături de implementarea unui sistem de taxare rutieră în funcție de distanță pentru vehicule grele de marfă, mai mari de 3,5 tone, alături de implementarea tehnologiei specifice și acoperirea geografică a rețelei rutiere.

Schimbarea apare în contextul în care România trebuie să transpună în legislația națională prevederile Directivei privind Eurovinieta 1999/62/CE, modificată prin Directiva UE 2022/362.

„Noua rovinietă se va aplica autoturismelor, autobuzelor, vehiculelor comerciale și vehiculelor grele de marfă ≤ 3,5 t. Cu toate acestea, se pot percepe taxe rutiere (taxă de infrastructură în funcție de distanță) pentru utilizarea podurilor, a tunelurilor și a trecătorilor montane și asupra vehiculelor care fac obiectul Noii Roviniete, în baza dispozițiilor articolului 7 alineatul (4) din Directiva 1999/62/CE, cu modificările ulterioare”, se precizează în document.

În document e precizat faptul că toate vehiculele din Rmoânia sunt clasificate în funcție de tipul lor: de martă, în funcție de masa totală maximă autorizată, în funcție de numărul de axe sau pasageri, numărul de locuri, etc.

„Vehiculele sunt clasificate astfel: Categoria A pentru autoturisme și Categoriile B – H pentru vehicule mai mari și specializate inclusiv autobuze, vehiculele comerciale și vehicule grele.

Noua rovinietă prevede taxarea tuturor vehiculelor în conformitate cu clasa EURO în care sunt încadrate, care se bazează pe nivelul emisiilor, astfel cum este acesta menționat în cartea de identitate a vehiculului.

Clasa EURO este o încadrare atribuită fiecărui vehicul în parte de către producătorul vehiculului, în funcție de certificatul de conformitate aferent omologării de tip specifice obținute pentru un anumit tip de vehicul, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2018/858 care prevede un cadru general pentru omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și a remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective.

Care sunt mașinile care vor plăti cele mai mici taxe
În document se precizează că noua rovinietă se va întemeia pe principiul „Poluatorul Plătește”, adică tariful cel mai avantajos va fi pentru vehiculele cu motoare mai nepoluante. Cu cât emisiile de carbon cresc, cu atât crește și tariful rovinietei.

„Vehiculele din Clasa EURO VI vor face obiectul celor mai scăzute tarife;

Vehiculele din Clasa EURO V vor face obiectul unui tarif mai mare față de cel aplicat în cazul Clasei EURO VI;

Vehiculele din Clasa EURO IV vor face obiectul unui tarif mai mare față de cel aplicat în cazul Clasei EURO V;

Vehiculele din Clasele de emisii EURO III, EURO II și EURO I vor face obiectul unor tarife care cresc în mod progresiv.

Aplicarea noii roviniete va fi îmbunătățită prin înlocuirea/modernizarea componentelor și echipamentelor tehnice de tip hardware și software. Acest lucru va contribui la îmbunătățirea și simplificarea modului de achitare a noii roviniete, va asigura un serviciu mai bun în relația cu clienții, inclusiv în ceea ce privește soluționarea cererilor și a contestațiilor, precum și la consolidarea sistemelor de tip back-office destinate sprijinirii CNAIR în furnizarea de servicii din ce în ce mai bune și mai eficiente utilizatorilor de Rovinietă”, se arată în document, potrivit RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *