Polițiștii, prezenți în două școli din municipiul Botoșani

Polițiștii rutieri  au desfășurat pe 27 februarie, activități de informare și prevenire cu peste 150 de școlari și preșcolari ai Școlii Gimnaziale nr.11 și Școlii Gimnaziale nr. 8”Elena Rareș”, din municipiul Botoșani.

Polițiștii le-au prezentat copiilor regulile de circulație și importanța respectării acestora  pentru prevenirea implicării în evenimnete rutiere nedorite.

Într-o modalitate interactivă, celor mici le-au fost prezentate indicatoarele de circulație, fiindu-le explicată semnificația și importanța fiecăruia, precum și modul de funcționare al semaforului pentru pietoni și pentru mașini.

Astfel, copiii au înțeles că trebuie să traverseze strada doar pe ”zebră” sau la culoarea verde a semaforului electric, să se asigure de fiecare dată și să nu alerge pe trecerea pentru pietoni.

Totodată, copiilor le-au fost împărțite pliante în care sunt ilustrate principalele reguli de circulație.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *