Ministrul Agriculturii aduce „Caravana cunoașterii” la Botoșani

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, vine în județul Botoșani pentru a promova oportunitățile de finanțare prin Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027.

Fermierii și primarii sunt invitați să participe la o conferință organizată în cadrul campaniei „Caravana cunoașterii în agricultură”, prin care vor fi diseminate informațiile necesare pentru accesarea fondurilor europene. Evenimentul va avea loc joi, de la ora 10:00, la Hotelul „Rapsodia” din municipiul Botoșani, în Sala „Mihai Eminescu”.

Echipa PSD se mândrește cu domnul ministru Petre Daea, care a inițiat un demers primordial pentru dezvoltarea agriculturii – informarea corectă și completă a potențialilor beneficiari, din mijlocul acestora. M-am alăturat efortului cu entuziasm, pentru că județul Botoșani are o capacitate agrară ridicată și o bună parte din economia lui se desfășoară în exploatațiile agricole. Vizita colegului meu este un semnal de bun augur pentru viitor”, a transmis senatorul social-democrat Lucian Trufin.

Vor fi abordate finanțările în atragerea cărora județul Botoșani a excelat, precum cea dedicată instalării tinerilor fermieri, aceste măsuri continuând prin PNS, dar și noile forme de dezvoltare a fermelor și unităților de procesare, care pun accentul pe performanță. De asemenea, există linii de finanțare accesibile pentru grupurile de acțiune locală și unitățile administrativ-teritoriale, care pot obține fonduri pentru infrastructură, inovare sau dezvoltarea teritoriului.

Programul se remarcă prin creșterea ambițiilor legate de bunăstarea animalelor, un grad pronunțat de flexibilitate în stabilirea regulilor de eligibilitate și extinderea sectoarelor pentru care se acordă finanțare.

După conferința de prezentare, va avea loc o dezbatere interactivă, în cadrul căreia potențialii beneficiari vor primi răspunsuri și îndrumare oferite de specialiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *