FOTO Sute de elevi în vizită, la subunitățile ISU Botoșani

Sute de elevi, de toate vârstele, au vizitat, luni, subunitățile ISU Botoșani. Aceștia au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și au primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

Vizibil emoţionaţi, copiii au îmbrăcat haina de pompier și au urcat în autospecialele de intervenţie, iar gazdele le-au explicat cum se folosește fiecare accesoriu, în parte.
Cei mai îndrăzneți au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi a căştii de protecţie.

La Detașamentul de Pompieri Botoșani, alpiniștii au executat mai multe exerciții de salvare de la înălțime, fiind, de departe, cele mai interesante momente. Cei care nu au reușit să vină în vizită la subunitățile de intervenție ale ISU Botoșani s-au întâlnit cu pompierii voluntari. La Vlădeni, elevii au petrecut câteva ore la sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, iar cei din Viișoara au fost gazde ale pompierilor volunatari din comună.

Botoșănenii care au trecut, astăzi, prin Piața Centrală s-au întâlnit cu pompierii și au discutat despre incendiile care pot fi provocate de mijloacele de încălzire, coșurile de fum, instalațiile electrice sau de folosirea necorespunzătoare a buteliilor. Modul în care trebuie să se comporte înainte, pe timpul sau după producerea unui cutremur, incendiu, inundație sau alte situații în care viața este pusă în pericol, a fost un alt subiect abordat.

Pirotehnicienii le-au explicat cetățenilor ce se poate întâmpla dacă ating sau lovesc muniție rămasă neexplodată.
Totodată, i-au sfătuit să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau lumânări aprinse.

Acțiuni de informare și educare preventivă au fost desfășurate în Ștefănești și Românești, împreună cu Asociația EURONEST Iași, dar și în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care au distribuit cetățenilor materiale informative din cadrul campaniilor naționale.
Reamintim faptul că, până pe 3 martie a.c., între orele 09:00 – 15:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi, Ștefănești și Săveni își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să afle cu ce se ocupă salvatorii militari.

Activitățile se vor desfășura în aer liber, la următoarele sedii:

– Detașamentul de Pompieri Botoșani, din strada Uzinei nr. 3;

– Detașamentul de Pompieri Dorohoi, din strada Dumbrava Roșie, nr.2;

– Stația de Pompieri Săveni, din strada Nicolae Iorga, nr.5;

– Garda de Intervenție Ștefănești, din strada Nicolae Iorga, nr.16.

În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.

Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, în perioada 25 februarie – 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni de informare și educare preventivă. Astfel, botoșănenii interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *