Un parlamentar de Botoșani a cerut primarilor să angajeze informaticieni la UAT-uri: Sunt profesor, predau fizica, dar toate aceste chestiuni de digitalizare m-au luat înainte

Liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică, le-a cerut primarilor din județ să angajeze la uitatea administrativ teritorială un informatician, în contextul integrării instrumentelor digitale în cadrul administrației publice locale.

Șoptică a recunoscut că, deși este profesor de fizică, este depășit de toate ”chestiunile ce țin de digitalizare”.

”Sunt profesor, predau fizica, dar toate aceste chestiuni de digitalizare m-au luat înainte, oameni buni! Și trebuie să recunosc asta. Și au luat înainte pe foarte mulți profesori, și spun asta pentru că atunci când a trebuit să facem acea predare de acasa, să știți că foarte greu a fost implementată iar în unele locuri nu a fost implemnatată niciodată. Nimeni nu are curaj să spună , dar eu vă pot spune că au fost întrebări de la învățători care  nu au fost în stare, nu a fost școliți pentru a preda așa ceva. Și nu trebuie să ne ascundem că nu s-ar fi întâmplat așa.  (…) Cred că ar fi momentul și cazul ca în fiecare UAT, așa cum în fiecare școală este un informatician, să aveți un om specializat pe această chestiune, pentru că altfel va fi foarte greu și ne va lua timpul și vom rămâne în urmă”, le-a spus Șoptică primarilor prezenți joi la întâlnirea cu ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *