Ștergare lucrate în gospodăriile din județul Botoșani, expuse la Muzeul de Etnografie

Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie organizează, în perioada 17 februarie – 20 martie 2023, expoziția intitulată „Ștergarul – utilitate, artă, simbol”.

Etalată la sediul Muzeului de Etnografie Botoșani din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 50, expoziția prezintă 47 de ștergare din patrimoniul muzeului, lucrate în gospodăriile din județul Botoșani.

Sunt expuse ștergare cu multiple întrebuințări (de uz casnic, pentru împodobirea interiorului locuinței, folosite la evenimentele importante din viață, precum nașterea, nunta sau înmormântarea), atent lucrate, împodobite cu diverse motive decorative: geometrice, vegetale, florale, avimorfe, zoomorfe și antropomorfe, în nuanțe de roșu și negru specifice zonei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *