Angajați CFR Călători lăsați pe drumuri. Se desființează și stația de la Dorohoi

gara cfr, stiri, botosani, trenConsiliul de Administrație al CFR Călători împreună cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au decis măsuri semnificative de restructurare. Se desființează zeci de stații, halte și agenții. Nu este clar ce se va întâmpla cu personalul angajat la acestea.

Măsura desființării este prevăzută într-o Hotărâre a AGA CFR Călători, structură ce include reprezentanți ai Ministerului Transporturilor. Decizia purtând numărul 9 din 15 februarie 2023 (în ziua anterioară Zilei Feroviarilor) pare a fi fost elaborată de Consiliul de Administrație al CFR Călători, AGA doar „aprobă”, după cum se arată în hotărâre.

Se desființează zeci de stații, halte și agenții

Hotărârea scrie negru pe alb că se aprobă „desființarea următoarelor puncte de lucru” și sunt enumerate 58 de stații, halte și agenții. Astfel, dispar agențiile Grivița din București și Regie, tot din Capitală. Lista include și stații relativ mari, precum Suceava Nord (Ițcani), Dorohoi, Bartolomeu Brașov, Malnaș Băi, Buhuși Vacău, Vatra Dornei Suceava etc.

Nu este vorba de o dispariție fizică a stațiilor, acestea aparțin CFR SA, ci de o retragere a activităților comerciale derulate de CFR Călători în stații. Nu este clar care va fi soarta sutelor de angajați care le deserveau.

Documentul menționat nu indică și cauzele sau logica din spatele desființării acestora. Cel mai probabil se pornește de la premisa că în condițiile în care o bună parte din activitățile de comercializare a legitimațiilor de călătorie trec în mediul online, inclusiv eliberarea acestora în tren, punctele de vânzare și informare din gări nu și-ar mai avea sensul.

Noul CA va trebui să aprobe desființările

Este interesant de știut dacă noul CA numit zilele trecute își va însuși măsurile care se pot dovedi foarte nepopulare printre ceferiștii ce sunt oricum nemulțumiți de a treia amânare a momentului de intrare în vigoare a Legii Statutului Personalului Feroviar.

Oricum, administrația condusă de Traian Preoteasa se bazează cel mai probabil pe reduceri ale costurilor rezultate din desfințarea haltelor, stațiile și agențiilor CFR Călători.

Un alt aspect interesant este reprezentat de faptul că reducerea pierderilor CFR Călători ar putea fi principalul argument și cea mai importantă promisiune luată de Traian Preoteasa pentru a fi menținut în funcția de director general al CFR Călători, după ce a fost concediat de la CFR SA, fapt relatat aici de către Club Feroviar.

Sursa: clubferoviar.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *