Drama bătrânilor din satele din Botoșani care au rămas fără medici: „Nu am bani să merg la doctor, nu am pe nimeni”

Foto: Antena3 CNN

Bătrânii dintr-o comună din județul Botoșani sunt condamnați să se lupte cu boala și cu singurătatea, pentru că medicii nu vor să ocupe un post în mediul rural. Aceștia sunt îngrijiți doar de asistentul comunitar, care îi vizitează în fiecare zi, scrie antena3.ro. În comuna Adăşeni, judeţul Botoşani, o singură femeie reprezină speranţa pentru sute de bătrâni.

Alina Axinie este asistent comunitar și străbate zilnic zeci de kilometri pentru a le duce bătrânilor medicamente sau reţete.

„Sunt mulți bătrâni în sat, este un sat cu populație îmbătrânită. Merg de șapte ani 12 kilometri pe jos și nu îmi vine să cred că am făcut drumul acesta zi de zi„, a spus Alina Axinie.

Aurel, un localnic în vârstă de 71 de ani, are nevoie de un control la plămâni, însă nu mai speră că va ajunge vreodată la medic, din cauza lipsei banilor.

„Nu am bani să mă duc, nu am pe nimeni. Îmi mai trebuie și mie o pâine, o apă minerală…”, a spus bătrânul.

Comuna nu are medic de 10 ani

Medicul comunei a demisionat acum 10 ani și nimeni nu a vrut să-i ocupe postul. Un medic dintr-o comună învecinată vine în casele bătrânilor doar în cazuri urgente, iar de ambulanţă nici nu poate fi vorba, pentru că ajunge extrem de greu. De cele mai multe ori, tot asistentul comunitar transportă oamenii la spital.

Problema este la nivelul întregii ţări, o arată un raport al Avocatului Poporului, iar până în prezent, au fost făcute 1.000 de petiţii doar pentru accesarea dreptului la sănătate, la investigaţii şi la tratamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *