FOTO Fiul unui om de afaceri a scăpat nevătămat după un accident teribil

Un teribil accident rutier a avut loc joi dimineață, pe drumul județean care face legătura între localitățile Drăgănești Vlașca și Comoara, în județul Teleorman. Un tânăr din zonă, fiul unui cunoscut afacerist local, a fost găsit în autoturismul făcut praf, blocat și dezorientat, după ce telefonul său a sunat automat la 112.

Din primele informații, se pare că tânărul se deplasa cu viteză pe șoseaua dintre cele două sate, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției, din motive încă necunoscute.

Autoturismul a retezat un copac gros de pe marginea drumului și l-a aruncat la aproape 10 metri distanță. Impactul a fost atât de puternic, încânt și motorul mașinii a zburat la zeci de metri distanță, pe câmp. Din autoturism nu a rămas aproape nimic, dar tânărul a fost găsit de pompieri fără răni grave, la prima vedere.

Era blocat în mașină, iar bordul autoturismului era aproape intact. Șoferul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Alexandria, însă acesta a refuzat orice investigație medicală amănunțită, fără să explice motivul. A refuzat si testarea cu aparatul alcooltest, și recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sursa: InfoTrafic24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *