Un botoșănean s-a întors în România după 10 ani de stat în Italia pentru a deschide o afacere aici. „Eram bine plătit şi respectat acolo”

Românii care sunt plecați în străinătate au început, încet-încet, să se întoarcă în țară după ce străinătatea nu le mai oferă condițiile din anii trecuți. Astfel, un bărbat s-a întors în România după 10 ani de stat în Italia pentru a deschide o afacere aici. „Eram bine plătit şi respectat acolo”.

Români care decid să se întoarcă în țară după mulți ani petrecuți pe meleaguri străine o iau de la capăt.

Dorul de țară, dar și condițiile care nu mai sunt aceleași ca în anii trecuți în străinătate, nu-i lasă să se rătăcească prea mult prin lume și îi atrag mai devreme sau mai târziu în locul pe care îl numesc acasă.

Daniel Bălan, de 43 de ani,  muncește de 10 ani în Italia, la Milano. Acolo a căpătat experiență într-o meserie dragă lui, croitoria.

De ceva timp însă i-a încolțit în minte ideea de a-și deschide propria afacere. Astfel, a ales să se întoarcă la Hlipiceni, județul Botoșani, unde a pus pe picoare un atelier de confecții numit „Croitoria Danybal”.

„Nu e greu să-ți deschizi propria afacere în România, dar trebuie să ai motivație și să cunoști meserie”, spune Daniel Bălan, potrivit rotalianul.ro.

Experiența lui Daniel Bălan și-a spus repede cuvântul pentru că în prezent, după atelierul pe care îl are deja în centrul localității și care produce pe plan local, își extinde afacerea și va deschide un al doilea punct de lucru. Va mai dechide un atelier de producție care va oferi mai multe locuri de muncă.

Bărbatul nu duce lispă de angajați

„Am vrut să ne adresăm doar comunelor din jurul Hlipiceniului, dar am văzut că se poate și că avem cu cine lucra și am luat decizia de a ne extinde cu un atelier de producție. La jumătatea lunii noiembrie vom deschide al doilea punct de lucru în care vom avea între 7 și 10 salariați și unde vom produce în sistem Lohn (contracte încheiate cu parteneri străini) în baza unor contracte pe care le avem cu anumite firme din Botoșani pentru articole care ajung în Olanda, Franța”, a declarat Daniel Bălan.

Bărbatul are și un sfat pentru românii plecați în străinătate care ar dori să se întoarcă în țară, dar încă nu sunt convinși total să o facă.

„Eu am venit din Italia, deși am lăsat acolo o afacere bine plătită și respectată. Acasă e acasă, vorbesc limba mea și acum sunt facilități de dezvoltare și aici”, conchide Daniel Bălan.

Sursa: playtech.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *