Procurorii din Botoșani îl vor în continuare după gratii pe criminalul de la Călărași. Botoșăneanul i-a tăiat efectiv capul finului său

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au propus, luni, magistraților să admită prelungirea măsurii de arestare preventivă în cazul lui Marcel Botezatu, botoșăneanul care i-a tăiat efectiv capul finului său. Dosarul a fost înregistrat, luni, la Tribunalul Botoșani, urmând să instanța să se pronunțe miercuri în acest caz.

Arestarea lui Marcel Botezatu a fost făcută după ce, în urma unor percheziții efectuate la domiciliul său, procurorii și polițiștii criminaliști au găsit în casă hainele și papucii plini de sânge cu care se presupune că acesta ar fi fost îmbrăcat și, respectiv, încălțat la momentul producerii crimei.

Vă reamintim că un bărbat a fost decapitat, iar cadavrul acestuia a fost abandonat în curtea casei sale. Crima s-a produs în localitatea Călăraşi, victima fiind descoperită, pe 21 ianuarie, de unul dintre vecini, care a sunat la 112.

Botoşăneanul mort se numeşte Mihai Toma, are 54 de ani şi locuia singur în locuinţa din zona centrală a localităţii Călăraşi. Bărbatul, tată a doi copii, a fost abandonat de soţie, iar localnicii spun că în ultima perioadă începuse să consume alcool.

Este posibil ca el să fi băut alături de un consătean şi să fi avut cu acesta nişte discuţii contradictorii cu acesta, iar asta l-a fi determinat pe celălalt să îl ucidă. Capul victimei a fost pur şi simplu tăiat, el fiind găsit la distanţă de corp.

 

 

El este botoșăneanul care i-a tăiat capul unui bărbat din Călărași. Era rudă cu victima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *