Schimbări majore în privinţa produselor din lapte. Cum le găsiţi în magazine

O structură specială va monitoriza piaţa laptelui. Produsele lactate vor fi aşezate pe rafturi speciale.  Laptele și produsele care conțin 100% lapte vor fi așezate pe rafturi diferite de cele cu adaosuri vegetale.

Noile norme au pus în funcțiune și „Observatorul laptelui”, prima structură care va monitoriza integral piaţa.

Sunt reguli care vor fi aplicate şi în patiserii sau restaurante, iar inspectorii ANPC vor face verificări în perioada următoare.

Medicii veterinari de la direcţiile judeţene sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a municipiului Bucureşti, în colaborare cu inspectori ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, vor merge, în echipe mixte, în hypermarketuri, supermarketuri şi magazine alimentare, pentru a-i informa şi consilia pe operatorii economici cu privire la responsabilităţile ce le revin, ca urmare a intrării în vigoare a Legii laptelui şi a produselor lactate.

Agenţilor economici li se va aduce la cunoştinţă faptul că produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate, produsele alimentare şi specialităţile din grăsimi hidrogenate sau vegetale pot fi comercializate într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat, pe rafturi separate faţă de laptele şi produsele lactate autentice, cu informarea explicită a cumpărătorului cu privire la conţinutul acestor produse, potrivit Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *