Botoșănean trimis în judecată pentru infracțiuni la regimul rutier. Cum l-au prins polițiștii, pe Calea Națională

Un botoșănean a fost trimis în judecată pentru infracțiuni la regimul rutier. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, comise la data de 21 ianuarie 2023, în municipiul Botoșani, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Din cercetări, a rezultat faptul că acesta, ar fi condus un autoturism, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani având exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată și cu o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost oprit pentru control de către polițiști, ca urmare a depășirii limitei legale de viteză.

Dosarul a fost înaintat către unitate de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată a bărbatului bănuit de comiterea faptelor, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *