VIDEO Preot nou la una dintre cele mai importante biserici din Botoșani. Este ctitorie a patriarhului Teoctist Arăpașu

Una dintre cele mai importante biserici din județul Botoșani, loc de pelerinaj, fiind ctitorie a patriarhului Teoctist Arăpașu, are preot nou. Este vorba despre Biserica din satul Victoria, comuna Stăuceni. Duminică a fost instalat noul preot al parohiei, părintele Bogdan Azamfirei.

Marți, el a ținut slujba religioasă la biserica din satul Victoria, la împlinirea a 108 ani de la nașterea patriarhului botoșănean Teoctist Arăpașu, iar apoi a participat, la ceremonia religioasă oficiată la Tocileni, la casa memorială a lui Teoctist Arăpașu.

„Este o bucurie și o onoare să mă aflu în acest loc astăzi”, a spus preotul.

Părintele Azamfirei a mai fost preot și la Socrujeni, apoi la Ciornei.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1986 și 1991, fiind al treilea lăcaș de cult al acestui sat, după capela de lemn și clopotnița, ridicate în 1921, și „biserica din păpușoi” înălţată în 1968.

Actuala biserică a fost construită, într‑o perioadă de mari încercări, prin purtarea de grijă și cheltuiala vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, originar din aceste locuri. Ajutoare apropiate în această lucrare i‑au fost părintele Grigore Diaconu, pe atunci protopop al Protopopiatului Botoșani, preotul Octavian Poduț, care suplinea pe atunci Filia Victoria, și domnul Mihai Arăpașu, nepot al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Sfințirea a avut loc în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, 13 octombrie 1991, și a fost săvârșită de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovniei, înconjurați de un sobor de ierarhi, preoți şi diaconi, precum și numeroși credincioși.

Anii trecuți de la această sfințire și‑au pus pecetea asupra sfântului lăcaș, astfel că în anul 2017, la inițiativa preotului paroh Andrei Costin, au început noi lucrări de restaurare, renovare și înfrumusețare a bisericii, precum și a întregului ansamblu parohial. Dintre lucrările efectuate pot fi menționate: vopsirea acoperișului, restaurarea și văruirea exteriorului bisericii, pictarea ocnițelor, peste 110 icoane în tehnica „fresco”, montarea ferestrelor din lemn de stejar, curățarea și izolarea pardoselii din marmură, pictarea spațiilor rămase nepictate din biserică, precum și curățarea picturii interioare. S‑au procurat veșminte noi, obiecte de cult, traverse, mochete, sistem de sonorizare, s‑a îmbunătățit sistemul de încălzire și răcire, s‑a placat soclul cu piatră din zona Agapiei, s‑au turnat și placat cu piatră naturală noi trotuare și alei, s‑a instalat un sistem de iluminat arhitectural. În tot acest timp s‑a lucrat și la casa praznicală, sfințită în 2019, la casa parohială, dar și la amenajarea peisagistică a incintei sfintei biserici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *