24 de utilaje de deszăpezire acționează pe drumurile județene din Botoșani. Toate tronsoanele de drum județean sunt deschise circulației

utilaje de deszapezire, stiri, botosaniConsiliul Judeţean Botoșani, informează participanţii la trafic cu privire la faptul că, în cursul dimineţii zilei de luni, 6 februarie a.c., pe raza judeţului Botoșani nu există drumuri judeţene pe care traficul rutier să fie blocat, circulaţia desfășurându-se pe mai multe sectoare de drum, în condiţii de iarnă.

Temperaturile sub zero grade Celsius și căderile de zăpadă în cantități semnificative înregistrate în acest sfârșit de săptămână au determinat intervenții ale drumarilor, cu utilaje și material antiderapant, pentru asigurarea viabilității drumurilor județene și prevenirea apariției blocajelor în trafic, informează printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.

Prin urmare, pentru asigurarea condițiilor optime de circulație, pe parcursul zilelor de sâmbătă, 4 februarie și duminică, 5 februarie, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani a trimis în teren un număr de 26 de utilaje de deszăpezire, reprezentând lame și răspânditoare, fiind folosite aproximativ 675 tone material antiderapant.

De asemenea, la acest moment, se acționează pe toate drumurile judeţene cu un număr de 24 de utilaje și 240 de tone de material antiderapant, toate tronsoanele de drum județean fiind deschise circulației pe ambele sensuri de mers.

Am acționat încă de la apariția primelor manifestări ale fenomenelor specifice iernii, pe toate cele patru zone de deszăpezire, punând accent pe drumurile cu un trafic intens. În continuare toți șefii bazelor de deszăpezire patrulează și verifică starea drumurilor. La acest moment, în condițiile meteo date, pot să spun că situația de pe drumurile județene este bună. Avem stocul necesar de material antiderapant și utilajele necesare și vom continua să acționăm pe toate sectoarele de drum, pentru că vrem ca circulația pe drumurile județene să se facă în condiții de maximă siguranță”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Înainte de a porni în călătorie, șoferii pot afla starea drumurilor apelând Dispeceratul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, telefon 0231/510.792.

2 thoughts on “24 de utilaje de deszăpezire acționează pe drumurile județene din Botoșani. Toate tronsoanele de drum județean sunt deschise circulației

  1. CARAGIOS astia din politica vin la noi cu fotografu dupa ei fac pe interesantii dupa poza pleaca si stau ca sobolanii in bitorui rusine sa le fie noi stam 12-14 ore in frig ! rusine sa va fie nefotogenocilor!

  2. fete triste ati platit presa sa va vada lumea … vreau sa vad mecanicul de freza care sta 12 ore in frig va aratati voi ,niste zero sa va fie rusine cum spune unu de la drumuri !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *