Preot reclamat de o femeie pentru suprataxă de botez. „Toți enoriașii știu că se practică și suntem pregătiți, dar s-a exagerat deja”

Un preot a fost reclamat de o femeie la IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru suprataxă de botez. Femeia s-a plâns că la un botez la care a participat sâmbătă a achitat taxă de botez, dar preotul a mai cerut o sumă de bani fixă de la fiecare naș.

„Cu siguranță dumneavoastră știți că preoții nu mai practică asta dar ieri, 04.02, la Biserica ……. au fost trei botezuri; taxa de botez, cu chitanță, a fost de ……., ……/5 lumânări și, la final, preotul a mai CERUT ……. lei/naș…..(am scris cu litere mari cerut, pentru că preotul a insistat să treacă pe la dumnealui, pe rând, toți nașii și le-a spus exact cât trebuie să dea). Toți enoriașii știu că se practică și suntem pregătiți, dar s-a exagerat deja, suma este ………”, s-a plâns femeia.

În răspuns, IPS Calinic a transmis justificarea trimisă de părintele paroh al acelei parohii, deși acesta este plecat într-o scurtă vacanță cu familia. Preotul spune că nu a condiționat niciodată oficierea serviciului religios de achitarea vreunei taxe bănești la biserică:

  1. Nu am condiționat niciodată oficierea serviciului religios de achitarea vreunei taxe bănești la biserică. Putea să plece fără să plătească nimic; vă asigur că nu o trăgea nimeni de mânecă. Dumneaei a întrebat dacă mai are ceva de plătit și a fost direcționata către preot care, la rându-i, i-a răspuns că «fiecare poate da la Biserică atât cât dorește, așa cum au mai procedat și alții». Nu-ți poți permite să-i zici altfel unui om, mai ales atunci când îl vezi pentru prima dată în viața ta la biserică.
  2. În anii mulți de preoție pe care îi am în spate, vă mărturisesc că am întâlnit mulți oameni care au plecat acasă fără să achite Bisericii măcar un leu pentru serviciul religios oficiat și nu a fost nicio supărare din partea noastră. Dar oamenii aceștia nu scriu pe site, la fel nici cei care sunt mulțumiți. Creștinii adevărați, care frecventează regulat biserica și care cunosc nevoile Bisericii și știu ce facem noi aici, vin și își oferă ajutorul cu toată dragostea. Noi nu le cerem zeciuială din tot ceea ce câștigă, așa cum cer unele culte. Noi le cerem în schimb, pe cât se poate, să fie conștienți și responsabili de numele de creștin pe care îl poartă, căci avem în viața aceasta drepturi, dar și obligații.
  3. Și pentru acei care vin doar la Botez, Cununie și înmormântare la biserică și care ne consideră mereu datori să „îi servim“, fără să facă nimic în schimb, fără să aibă cea mai mică implicare, pentru aceia amintesc că și Biserica plătește facturi la apă, gaze naturale, electricitate, că și Biserica are în desfășurare proiecte sociale etc. , și avem destule cheltuieli. Slavă Domnului, ați găsit curat, pârtie făcută, praful șters, căldura funcționând la capacitate maximă, ca pentru un Botez, să nu răcească pruncul, apa caldă, toate luminile aprinse, ca să iasă fotografiile bune, și vreo 4-5 oameni aduși de acasă sâmbăta sau duminica, pentru a avea în final un eveniment reușit.
  4. Mai amintesc, de asemenea, că toate taxele acestea sunt pentru buna funcționare a bisericii și sunt aprobate de către Consiliul Parohial.
  5. Iar pentru oficierea Botezului respectiv, din motive întemeiate a trebuit să apelăm la un preot îmbisericit care nu este angajat al Bisericii noastre și care nu are nicio remunerație stabilită”.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *