FOTO Cinci tineri prinși cu droguri lângă cimitir, la Botoșani

O mașină cu cinci tineri,  parcată pe șoseaua veche de lângă cimitirul Pacea din municipiul Botoșani, în dreptul zonei de picnic, a atras joi noapte atenția unui echipaj de jandarmi.

Ora nepotrivită pentru un grătar în aer liber li s-a părut suspectă jandarmilor, care au efectuat un control a autovehiculului și a celor cinci tineri ocupanți ai acestuia.

„Verificările habitaclului au scos la iveală două țigarete confecționate artizanal ce conțineau un amestec vegetal cu miros înțepător, câțiva muguri vegetali cu aceeași aromă inconfundabilă si o râșniță pentru substanțe vegetale”, susțin jandarmii.

Bărbații au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde li s-au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită de Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

FOTO Un botoșănean a crezut că va avea parte de o partidă de amor între chioșcuri, dar s-a înșelat amarnic. Norocul său că l-au auzit jandarmii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *